Epocile strãvechi si veche

Epoca medie

Epoca modernã

Epoca contemporanã

Bust de bronz al
domnitorului Petru Rares
(1527-1538, 1541-1546)

Epoca moderna:

Revolutia româna de la 1821, marcând începutul unei noi epoci în istoria nationala si Tratatul de la Adrianopole din 1829, care a abolit monopolul turcesc asupra comertului în principate, au înviorat economia Moldovei, dar nu la un nivel normal, caci prin rapirea de catre habsburgi, în 1774, a partii de nord, denumita apoi impropriu Bucovina, urmata de actul din 1812, j când rusii au anexat partea de est dintre Prut si Nistru, extinzând numele de Basarabia, care se folosea doar pentru zona de lânga Dunare, potentialul sau se diminuase simtitor, în l acest cadru al Moldovei amputate, Hîrlaul a cunoscut un avânt economic, dar totusi mai atenuat decât în cazul Botosanilor, orasul de la nord, mai bine integrat în noua retea de drumuri. Atenuarea dezvoltarii economice se explica si prin desfiintarea în 1834 a tinutului Hîrlau, pierzând astfel o functie administrativa importanta, Mîrlaul îsi reduce hinterlandul economic, chiar daca un timp a fost resedinta de ocol, apoi de plasa în cadrul judetului Botosani.

Asa cum am aratat, Hîrlaul nu era bine încadrat în noua retea de drumuri ale Moldovei, deoarece se situa în afara rutelor postale (drumurile principale). De la lasi la Botosani se circula în secolul al XlX-lea pe un traseu situat mai la est de Hîrlau, prin Podu Iloaiei-Erbiceni-Petrosica-Lâtai (azi Câmpeni)-Sulita. E drept ca doua drumuri locale uneau Hîrlaul de aceasta cale rutiera în punctele Lâtai (Câmpeni) si Petrosica, dar nu puteau suplini în totalitate cerintele. Abia în 1857, Hîrlaul este inclus în reteaua rutelor postale, dar prea târziu, caci dupa 1870 începe dezvoltarea cailor ferate, estompând puternic drumurile. Reteaua de cai ferate, netinând seama de vechile axe la circulatie, datorita unor obstacole puse de relief, a schimbat multe raporturi economice stabilite de-a lungul timpului. Prin construirea, în 1910, a caii ferate Podu Iloaiei-Hîrlau, dar neprelungirea ei pâna la Botosani, s-a solutionat doar partial o problema care greveaza si în prezent dezvoltarea orasului.

Viata economica a orasului în epoca moderna s-a bazat pe mestesugarit si comert (mai mult ca o piata locala în concurenta cu târgusorul Frumusica), apoi pe agricultura. Locuitorii Hîrlaului au fost împroprietariti în 1864, în 1879 si 1889 pe mosia Belcesti si mosia Deleni, deoarece mosia orasului a ramas în continuare în posesia Epitropiei Spitalelor "Sf. Spiridon" din lasi. Daca în evul mediu viile de la Hîrlau se bucurau de un prestigiu, în epoca moderna se înregistreaza un declin, cultura cerealelor si cresterea vitelor sunt dominante.

Aceste modificari se rasfrâng si în heraldica, astfel ca pe sigiliul orasului apar în 1864 o terasa cu ierburi, iar în 1898 un lan de cereale în partea de jos, iar deasupra o coasa. prezenta activitatilor industriale a fost mai putin semnificativa, în 1891 functionau: o fabrica de rachiu de drojdie (12 mii litri anual), doua fabrici de ulei (2052 litri anual) si mici ateliere de confectionat carute si butoaie, în 1893 s-a construit moara M.Zaharia, iar în 1914 moara lui I.M.Barash în cartierul Munteni, cu pietre si valturi având un motor pe benzina.

Viata urbana a înregistrat unele progrese, în anul 1891 existau în oras: un spital, o farmacie (înfiintata în 1821 de Ferdinand Clos), judecatorie, birou telegrafo-postal si o companie de dorobanti (pe actuala strada Bogdan Voda). Sub aspect edilitar relevam ca în 1858 este mentionata Mahalaua Ulitei de Lemn (actuala strada Stefan cel Mare), deci ca si în alte orase moldovene strada principala era podita, iar iluminatul se facea cu ajutorul felinarelor. în epoca moderna, Hîrlaul nu a fost ocolit nici de calamitati. Astfel, în 1864 si 1865 au fost epidemii de holera si foamete, în anul 1888 un incendiu a provocat arderea aproape în întregime a târgului, iar în 1903 s-a produs un alt incendiu.

Starea economica se reflecta si în evolutia demografica, în 1832 erau 123 de case cu 574 capi de familie (2870 locuitori), iar în 1872 existau 5610 locuitori. Cresterea demografica în acest interval de timp se explica atât prin sporul natural dar si prin sporul migrator pozitiv, mai ales dupa reforma agrara din 1864, care a dus la extinderea Cartierului Munteni, formarea cartierelor Siliste si Bojica (poarta numele unui fost proprietar). Declinul economic, cauzat în mare parte de neîncluderea mult timp în traseele feroviare ale Moldovei, a determinat o scadere a populatiei, în 1891, la 4196 locuitori (952 familii si circa 1000 de case), pentru ca în continuare sa se înregistreze o usoara crestere, astfel încât în 1913 avea 4352 locuitori.

In epoca moderna Hîrlaul a fost martorul unor evenimente politice marcante. Astfel, în 1831, orasul a cunoscut febra rascoalei taranesti datorita înaspririi vietii satenilor prin impunerea legii dacii. Peste 2000 de tarani rasculati din satele înconjuratoare au intrat în Hîrlau, iar populatia orasului s-a alaturat rasculatilor. Raportul samesului tinutului Hîrlau, din 8 aprilie 1831, consemna ca "acum si top târgovetii de aicea au dat în scris locuitorilor de prin sate ca vor tine cu dânsir. De asemenea, hîrlauanii si-au manifestat adeziunea la marile evenimente ale secolului al XlX-lea: Revolutia româna de la 1848 si Unirea principatelor din 1859, au participat sub aspect uman si material la razboiul pentru independenta din 1877-1878.

Hîrlaul a fost implicat în rascoala din anul 1907, deoarece în oras era resedinta plasei Cosula, zguduita de ample miscari taranesti si fiindca aici locuia lorgu Constantinescu, administratorul mosiei Flamânzi.

în timpul refugiului din Moldova, din anii 1916-1918, alaturi de populatie si institutiile retrase din teritoriile ocupate, la Hîrlau s-a aflat si Divizia 13 a Corpului l armata din compunerea Armatei l româna (decembrie 1916-iunie 1917).

Dupa o perioada de refacere, impusa de grelele lupte duse în Câmpia Româna, ostasii si-au intensificat pregatirile si instructia, ce aveau sa fie dovedite pe câmpul de lupta de la Marasesti.

Despre temeinicia pregatirii ostasilor români, generalul C. Dragu îsi amintea la câtiva ani dupa razboi: "un capitan instructor (francez n.n.), care venise la centrul de instructie a diviziei a 13-a, din Hîrlau, pentru ca sa învete pe ofiteri si gradati a mânui si a trage cu pusca mitraliera, a fost întrebat "cât timp ne acordati pentru aceasta instructie ?" -el a raspuns "ar trebui neaparat cel putin 20 de zile, dar nu se pot acorda decât 15 zile". Dupa zece zile, ofiterul francez, cu mare bucurie, ne-a spus: "misiunea mea este împlinita, soldatii dumneavoastra se aseamana de minune cu ai nostri si sunt si mai îndraciti, poate, în a prinde instructia"".

La 28 noiembrie 1917 s-a înfiintat, la Hîrlau, Comandamentul voluntarilor transilvaneni, condus de colonelul Marcel Olteanu, stranepotul lui Petru Maior, cunoscutul reprezentant al Scolii Ardelene. Scriitorul Ion Agârbiceanu (1882-1963), care a stat la Hîrlau din decembrie 1917 pâna în aprilie 1918, a fost preot militar de confesiune greco-catolica la acest corp de voluntari ardeleni si aminteste despre acele momente dificile petrecute aici în romanul "Vremuri si oameni".

Desi departe de linia frontului, Hîrlaul a cunoscut în timpul primului razboi mondial clipe de suprema încordare si tragice, caci aici a functionat si un spital militar pentru raniti si bolnavi. Asa se explica existenta, în partea de nord a Cimitirului Eternitatea, a unui cimitir al eroilor, unde în morminte comune au fost înhumati tineri ostasi care si-au dat viata pe altarul patriei. La intrarea în acest cimitir s-a ridicat un monument, iar placa comemorativa, pusa în 1993, aminteste posteritatii de jertfa adusa de fiii orasului în primul si al doilea razboi mondial. Spre regretul nostru, placa mentioneaza doar câtiva din cei 76 fii ai orasului care au cazut pe câmpurile de lupta în razboiul de întregire a neamului.

Viata spirituala a Hîrlaului în epoca moderna a fost sustinuta si impulsionata de scoala. Astfel, în 1836 functiona la Hîrlau o scoala particulara, cu limba de predare româna având 7 elevi, iar dascal era diaconul Gheorghe. în 1839 existau 3 scoli particulare: una a dascalului Mie, cu 21 de elevi, alta a dascalului Neculai, cu 8 elevi, ambii predau în limba româna, iar a treia a dascalului Grigore, cu 4 elevi, care învatau în franceza si germana, în anul 1856 se înfiinteaza Scoala primara de baieti (în actualul local al primariei) si Scoala primara de fete (pe locul actualei scoli generale), în 1868 a luat fiinta Scoala profesionala de fete, prima din judetul Botosani, cu o sectie de croitorie, condusa de maistra Metania Costachescu, iar în 1894 i s-a adaugat si o sectie de lenjerie, în anul 1904 se înfiinteaza si Scoala primara mixta israilito-româna "Cultura".

Sfârsitul secolului al XlX-lea consemneaza si înfiintarea primei tipografii din Hîrlau, de catre Idei Breazu, unde în anul 1897 doctorul Gr. Ciolac, medic primar la Spitalul orasenesc, publica lucrarea "Asphyxiata readusa la viata prin laringotracheotomie".

Dupa 1900 îsi fac aparitia si câteva publicatii (ziare, reviste) dintre care amintim: "Aurora", revista bilunara de "încercari literare" (17 numere între 15 iulie 1905 si 15 iunie 1907), condusa de C.V. Gheorghiu, remarcându-se prin traduceri din Ivan Turgheniev si Emile Zola; "Lumina", primul ziar din Hîrlau (16 septembrie 1907-1 martie 1912, cu întreruperi), scos de acelasi C.V. Gheorghiu; "Conservatorul", ziar al organizatiei locale a Partidului Conservator (1910-1914), condus de Eugen Caro! Clos; "Gloria", saptamânal independent, din care a aparut un singur numar, la 3 aprilie 1911, tiparit la tipografia "O. Breher" din Hîrlau; "Dreptatea", ziar al organizatiei locale P.N.L., din care a aparut tot un singur numar la 14 ianuarie 1913.

Desigur, aceste publicatii au avut o perioada scurta de existenta, unele chiar ocazionale, dar cu toate stângaciile prezente în paginile lor reprezinta un moment cultural insolit în istoria Hîrlaului.