Epocile strãvechi si veche

Epoca medie

Epoca modernã

Epoca contemporanã

Bust de bronz al
domnitorului Petru Rares
(1527-1538, 1541-1546)

Epoca medie:

Începutul evului mediu este pus în evidenta prin asezari apartinând Culturii Dridu (sec. VIII-IX) descoperite la Tarina Tiganilor si Dealul Miriste-Pârcovaci. Din inventarul lor mentionam fragmentele ceramice decorate cu linii incizate vertical sau în val si un fragment de cutit.

Fragmente ceramice apartinând secolului al XI Mea s-au gasit pe Valea Nicolina, iar în curtea liceului s-au descoperit resturi de borcane din pasta nisipoasa cu scoica din secolele XIII-XIV.

Dezvoltarea economico-sociala a comunitatilor românesti a facut posibila aparitia unor formatiuni politice prestatale.

O astfel de formatiune, sustin unii istorici, s-a constituit si în bazinul Bahluiului superior cu centrul la Hîrlau în secolul al XlV-lea. Aceasta asezare, aparuta la un vad al Bahluiului, cu rol politico-militar, a constituit si un punct de schimburi comerciale, concentrând de asemenea si mestesugari, dar mentinându-si functia agricola.

Constituirea în 1359 si apoi consolidarea statului feudal Moldova a avut influente pozitive asupra asezarii, amplificându-i rolul si determinând o intensificare a circulatiei pe drumul continental care unea emporiile genoveze de la Marea Neagra si gurile Dunarii cu orasele de la Marea Baltica. "Drumul moldovenesc", cum se numea aceasta, trecea si prin Hîrlau si asa se explica stabilirea aici a unor colonisti sasi si unguri, care se ocupau cu comertul, mestesugaritul dar si cu agricultura, consolidând viata urbana înfiripata la vadul Bahluiului, topindu-se apoi treptat în comunitatea autohtonilor.

În actul din 1 mai 1384, primul document intern pastrat de la un domn al Moldovei, prin care Petru l facea o danie catre ctitoria mamei sale, Margareta, din orasul Siret, se arata ca a fost dat "in curia matri nostrae carisimae, Horieganoio". Mihai Costachescu, unul dintre cei mai competenti cercetatori ai documentelor medievale moldovenesti, a tradus acest pasaj astfel: "în orasul Hârtau în adunarea (la curtea, n.n.) mamei noastre preaiubite". Identificarea aceasta a fost împartasita de majoritatea istoricilor români.

Asupra toponimului Hîrlau s-au formulat diferite interpretari. Astfel, Victor Condurache credea ca numele ar proveni din limba pecenego-cumanilor si ar însemna "popas", istoricul C.C.Giurescu arata ca toponimul Hîrlau ar fi de provenienta maghiara, Narcis Cretulescu îl deriva de la "hârgau"-vas de masurat vinul, iar Ion Patrut considera ca are la baza antroponimul omonim. Mult mai verosimila ni se pare explicatia data de carturarul Melchisedec Stefanescu, episcop de Roman între 1879-1892, si acceptata de geograful Ion Conea si de istoricul Nicolae Stoicescu.

Acesta deriva numele orasului de la cuvântul de origine slava "garto"-gârla. Transformarea fonetica a lui g în h se explica prin influenta slavona. Raportând explicatia lui Melchisedec la teren, observam o concordanta cu cadrul geomorfologic local. Credem ca nu este lipsit de importanta sa aratam ca istoricul Dionosie Fotino în lucrarea "Istoria vechii Dacii...", Bucuresti, 1859, prezentând delimitarea raialei Turnu, aminteste de "apa Hîrlaului", cunoscuta astazi sub numele de pârâul Gârla, iar Dimitrie Frunzescu în cunoscutul sau dictionar, publicat în anul 1872, înregistra si un pârâu, afluent al Oltului pe teritoriul de atunci al judetului Olt tot cu numele de Hîrlau. Mentionam ca în unele documente, emise îndeosebi în timpul lui Stefan cel Mare, se foloseste numele "Civitas Bachloniensis". Desigur, forma aceasta apartine limbajului actelor oficiale, dar nu este exclusa ipoteza ca si în vorbirea curenta sa se fi folosit denumirea de Târgul Bahluiului, caci un stravechi obicei românesc desemna târgul dupa numele apei pe care era asezat.

Comunitatea urbana de aici se bucura de anumite libertati, întrucât Hîrlaul, ca toate orasele Moldovei medievale, era situat pe loc domnesc.

în timpul lui Alexandru cel Bun (1400-1432) sunt amintiti boierul Bârla (la 4 august 1400) si paharnicul Mea (15 martie 1410), ambii din Hîrlau, indicând rolul important pe care acestia îl aveau în sfatul domnesc. Resedinta domneasca secundara de la Hîrlau, amintita în actul din 1 mai 1384, începe sa fie folosita frecvent de Stefan cel Mare (1457-1504). Domnitorul a intuit rolul strategic al Hîrlaului, prin pozitia cvasicentrala în cadrul Moldovei medievale, reconstruind si dezvoltând, în anul 1486, vechea curte, iar în anul 1492 ridicând si biserica "Sf. Gheorghe".

Dupa epoca lui Stefan cel Mare, în vremea lui Stefanita (1517-1527) si a lui Stefan Lacusta (1538-1540), Hîrlaul, asa cum indica documentele, a exercitat o mare concurenta Sucevei.

Petru Rares (1527-1538 si 1541-1546) a fost prezent de nenumarate ori la Hîrlau, înaltând si biserica "Sf. Dumitru". Acesta se nascuse aici, dintr-o dragoste a lui Stefan cel Mare cu Maria, o jupanita din familia boierilor Cernat, casatorita cu un târgovet hâlauan, numit Rares, cu care a avut un fiu, Toader, cunoscutul pârcalab al cetatii Hotinului între 1530-1538.

Dupa domnia lui Alexandru Lapusneanu (1552-1561 si 1564-1568) prezenta domnitorilor la Hîrlau înceteaza, deoarece începând cu a doua jumatate a secolului al XVI-lea, prin mutarea capitalei la IASI, sistemul domniei itinerante dispare. Totusi este o exceptie între 1624-1626, când, în urma arderii curtii domnesti de la lasi, Radu Mihnea muta capitala Moldovei la Hîrlau, aducând unele îmbunatatiri si extinzând curtea domneasca de aici. Structura administrativ-teritoriala cuprindea vatra si mosia (hotarul) târgului.

Vatra târgului medieval s-a dezvoltat dintr-un nucleu aflat lânga curtea domneasca, unde era si piata, la încrucisarea actualei strazi Stefan cel Mare cu strada Bogdan Voda si nqloba locuinte, pravalii, ateliere mestesugaresti, curti si jradini. Se întindea în nord si vest pâna la poalele Dealului pjetrosu, în nord-est pâna la pârâul Nicolina, în est pâna în dreptul actualei Scoli generale, iar în sud limita era data de albia Bahluiului. Mosia (hotarul) târgului era mai extinsa decât în prezent, incluzând si teritoriile pe care s-au format actualele sate Zagavia si Maxut. Cuprindea vii, livezi, fânete, padure, terenuri cultivate cu cereale, iazurile de pe Valea Gurguiata, amintite într-o hotarnica la 1700 si vadurile de moara pe Bahlui.

Fiind sediul unei curti domnesti exista si un "ocol al curtii si târgului Hîrlaului" care cuprindea satele: Deleni, Feredeni, Storesti, Flamânzi, Uriceni (azi Nicolae Balcescu), Fetesti, Scobinti, Macicateni, Sendreni, Turda (aceasta se mai numea si Uzunesti si era situat pe Miletin, iar în aprilie 1576 domnitorul loan Voda l-a trecut sub jurisdictia ocolului curtii). Pe lânga aceste sate ocolul cuprindea si silistile Radeni, Butcateni, Cobâla si Zbereni.

Asezarea avea o administratie dubla: una care reprezenta obstea si alta care reprezenta domnia. Prima era formata dintr-un soltuz si 12 pârgari, iar cea de-a doua era reprezentata de un ureadnic (vornic). Cea mai veche mentiune despre soltuzul de Hîrlau este din 28 martie 1624, când se aminteste un anume Costin Boghiu!, iar un oarecare Petru Ureadnicul de Hîrlau este amintit în 1546.

La Hîrlau era si resedinta tinutului cu acelasi nume, unul dintre cele mai întinse din Moldova, mentionat pentru prima oara în 1548, dar care probabil a fost înfiintat în secolul al XV-lea.

Viata economica se remarca prin activitati mestesugaresti (olarit, confectionarea pietrelor de moara). Existau, de asemenea, croitori, curelari. Pe Bahlui erau mori de apa, iar în preajma curtii domnesti se gaseau cuptoare de topit fier.

Dar, pe lânga activitatea mestesugareasca proprie, Hîrlaul s-a impus si printr-o bogata activitate comerciala (dugheni, cârciumi, vama pentru produsele interne), întretinând relatii cu centre din Polonia, Germania, bucurându-se de un anumit renume si asa se explica participarea unei delegatii a orasului la Conciliu! de la Constanta (între ianuarie 1415 si martie 1416).

Agricultura juca un rol important în viata economica a târgului medieval, în special viile de aici ajunsesera la un anumit prestigiu. Nu întâmplator pecetea (sigiliul) târgului ave" o vita de vie cu tirs dionisiac si struguri. Vatra si mosia târgului apartineau târgovetilor (dominiu^ utile), iar dreptul superior al domniei (dominium eminens) consta în dijme si servicii, începând din a doua jumatate a secolului al XV-lea se infiltreaza boierii si biserica (mitropolia manastirile Putna, Bistrita, Neamt, Probota), prin danii de vii sj vaduri de moara facute de domnitori, dar în prealabil cumparate de la târgoveti.

Astfel, în a doua jumatate a secolului al XVI-iea, proprietatea târgovetilor nu mai era predominanta. Mai târziu domnitorii considerau ca pot înstraina parti din mosia si vatra Hîrlaului fara sa mai cumpere de la târgoveti, în acest mod procedeaza domnitorul Stefan Petriceicu în anul 1673, când daruieste schitului Zagavia 20 de pamânturi, 12 falci fâneturi din hotarul târgului si un vad de moara pe Barilul, în jurul schitului s-a format apoi satul Zagavia.

La 14 iulie 1700 domnitorul Antioh Cantemir daruieste 60 de pamânturi boierului Maxut, formându-se mosia si satul cu acelasi nume de la nord de orasul actual.

Domnitorul Constantin Racovita doneaza, la 25 martie 1756, partea ce mai ramasese din mosia Hîrlaului (900 ha) împreuna cu vatra sa Manastirii Precista Mare din Roman, metoh al Manastirii "Sf. Spiridon" din lasi. Târgovetilor li se impune la 10 februarie 1759 sa plateasca câte un leu de gospodarie si sa dea dijma manastirii. Acestia se împotrivesc si abia la 2 decembrie 1783 se ajunge la o învoiala cu epitropii Casei "Sf. Spiridon" din lasi, prin care târgovetii se obligau sa dea 10 oca de ceara pe an. Aceasta dare a crescut fa 20 oca în 1802 si 35 oca în anul 1804.

Lipsit de mosie, ramas si fara ocol, dezintegrat treptat pâna în anul 1637, Hîrlaul cunoaste un declin accentuat în secolele XVII-XVIII. La cauzele amintite se adauga si altele. Vechile drumuri de comert, prin patrunderea turcilor în bazinul Marii Negre, si-au pierdut importanta, iar cele noi s-au orientat pe directia vest-est.

Numeroasele invazii si-au avut si ele rolul lor. Astfel, în 1650 Hîrlaul a fost ars si pradat de tatari si cazaci, în 1687 a fost pradat si ars de tatari, în 1691 a fost pradat de ostile poloneze ale lui Jan Sobieski, în 1711 a fost pradat si ars de turci.

Declinul politic si economic a determinat scaderea demografica si chiar restrângerea vetrei, cum ne arata microtopomia locala, care înregistreaza toponimicul Siliste, semnificând un loc parasit.

Spre sfârsitul secolului al XVIII-lea si începutul secolului al XIX-lea, urmare a slabirii monopolului turcesc de dupa pacea de la Kuciuk Kainargi (1774), începe sa se dezvolte din nou comertul prin stabilirea târgului saptamânal si a 4 iarmaroace pe an înregistrându-se o oarecare înviorare economica.

La 15 februarie 1806, domnitorul Alexandru Moruzzi da un hrisov târgului Hîrlau, care continea privilegii pentru negustorii i mestesugarii straini ce doreau sa se stabileasca aici. De asemenea, se acorda târgovetilor dreptul în bloc si nu nominal de a avea teren numai pentru pasunatul animalelor (toloaca), caci mosia ramânea în continuare Epitropiei "Sf. Spiridon" din lasi, dar unii locuitori l-au folosit si pentru cultura plantelor.

Primele informatii asupra numarului populatiei Hîrlaului le avem de la misionarii catolici Bartolomeo Basseti si Marco Bandini. Basseti aprecia, la 1643, ca Hîrlaul avea 350 de case (1200 locuitori), iar Bandini, în 1643 estima la 200 numarul de case (circa 1000 locuitori). Mai veridica si mai detaliata catagrafia din 1744 indica 171 de case (circa 855 locuitori), din care 17 erau ale suditilor (supusi straini), si 35 ale scutelnicilor spatarului lordache Cânta. Condica liuzilor, din 1803, consemneaza 162 capi de familie (circa 810 locuitori) din care 75 Nuzi bimici, 27 breslasi si 60 evrei. Catagrafia din 1820 ne da 548 capi de familie (circa 2740 locuitori) din care 312 liuzi, 83 bimici, 105 hrisoloviti (evrei) si 48 scutelnici sau breslasi. Ultimul izvor statistic indica o crestere demografica semnificativa, care se explica prin stabilirea la Hîrlau a populatiei evreiesti din Galitia si Podolia, beneficiara a unor privilegii prevazute în hrisovul din 1806, dar si continuarii emigratiei populatiei românesti din Bucovina (zona Patrauti) care si-a construit biserica "Sf. Neculai" în 1797, în prejma careia s-a format cartierul Munteni.

Aceasta infuzie de populatie, care avea scopul de a revitaliza demografic si economic Hîrlaul, si-a pus amprenta si asupra fizionomiei asezarii. Astfel, evreii, practicanti ai comertului si mestesugurilor, au construit pe locul vechiului târg, din care nu se pastrasera prea multe cladiri, deoarece ele fusesera în cea mai mare parte din lemn sau alte materiale putin rezistente, având si trista soarta a invaziilor si incendiilor amintite deja, casele cu aspect de ghetou. Casele acestea, în general numai cu parter, construite în front continuu, cu o Dezvoltare în adâncime, aveau o singura camera la strada, folosita în scop comercial sau mestesugaresc, iar celelalte (de "bicei doua sau trei), care din imposibilitatea iluminarii naturale erau tot timpul întunecoase, constituiau locuinte familiale.

Materialul de constructie era caramida, iar acoperisul o doua ape, din dranita, apoi din tabla. Majoritatea aveau sub" beciuri din piatra, în spatele fiecarei case era o curte mica n 14 stânjeni domnesti, adica aproximativ 27-32 metri) cu câtev atenase. Spre centru târgul era mai îndesat, curtile < strâmtau, dughenile începeau sa se îngramadeasca unele în altele, încât strazile pareau ca aveau doua cladiri lungi de parte si de cealalta, cu câte un mic gang din loc în loc.

Românii bucovineni, stabiliti în cartierul Munteni, se ocupau cu agricultura, cresterea animalelor (în special oi) si carausia Casele lor aveau un aspect rural, de forma dreptunghiulara, ci doua camere, tinda si prispa cu stâlpi. Ele aveau un schelet din lemn completat cu zidarie, acoperis în patru ape, realizat din dranita, iar mai târziu din tabla. Retrase de la strada, aveau curti largi si numeroase atenase.

În evul mediu, îndeosebi în secolele XIV-XVI, la Hârtau au fost emise hrisoave domnesti sau au avut loc semnificative evenimente politice consemnate în cronica timpului.

La 6 decembrie 1497 Stefan cel Mare a sarbatorit victoriile asupra armatelor poloneze, conduse de regele Albert, de la Codrul Cosminului, Lentesti si Cernauti. Cronicarul Grigore Ureche scria: "si acolo (la Hârtau n.n.) atunci domnul Stefan voievod a facut mare ospat tuturor boierilor sai de la mare la mic si atunci a instituit multi viteji si i-a daruit cu daruri scumpe, la fiecare dupa vrednicia sa".

La 12 iulie 1499, la Hîrlau, a fost încheiat tratatul de pace moldo-polon, în care se consfintea deplina egalitate între cele doua state, constituind un mare succes diplomatic al lui Stefan cel Mare.

La 4 mai 1518, în timpul domniei lui Stefanita, s-a încheiat la Hîrlau un alt tratat moldo-polon de pe aceleasi pozitii ca si cel din 1499.

La 26 octombrie 1518 Stefanita sarbatoreste victoria de la Ciuhru, din 9 august acel an, când o oaste moldoveneasca, condusa de vornicul Petre Carabat, înfrânge pe tatarii de la Pericop, ce aveau în frunte pe sultanul Albu. Letopisetul lui Grigore Ureche consemneaza: "Si acolo (la Hîrlau n.n.) daca s-au adunat, ospetie si bucuria mare au fost si pre toti vitejii cei buni i-au daruit Stefan Voda.".

În aprilie 1523, din ordinul lui Stefanita, influentat de intrigile boieresti, la Hîrlau, este executat Luca Arbore. El fusese portarul Sucevei (1486, 1498-1523), iar între 1517-1522 si-a exercitat autoritatea politica în calitate de tutore, deoarece Stefanita era minor. Referindu-se la acest tragic eveniment, carul Grigore Ureche afirma în Letopiset ca, "nici judecat,

La 20 ianuarie 1527, dupa ce boierii îl întâmpinara la lina Petru Rares a fost înscaunat domn, asa cum consemneaza cronica lui Macarie, la Hîrlau, orasul sau natal.

La 11 septembrie 1552, în urma înfrângerii lui Joldea, la te stolnicul Petrea din Lapusna este proclamat domn la Hîrlau de catre boierii filo-poloni sub numele de Alexandru Lapusneanu.

La 22 iunie 1553, la Hîrlau, Alexandru Lapusneanu întareste prin juramânt tratatul moldo-polon din anul 1552. La Hîrlau au facut un scurt popas Movilesti!, înaintea tragediei de la Dracsani, din seara zilei de 3 august 1616. Viata culturala a Hîrlaului medieval a fost influentata de prezenta curtii domnesti, folosita adesea de domnitori pentru emiterea de acte. Stiinta de carte, cunoasterea limbilor straine era necesara si în activitatea comerciala. Faptul ca o delegatie a orasului a participat, cum am aratat, la Conciliu! de la Constanta (Baden), unde se discuta schisma papala, husitismul, reunirea bisericilor catolica si ortodoxa, indica existenta unor oameni cu un nivel cultural ridicat.

Într-un raport al agentului imperial Belsius catre Maximilian de Habsburg, din 13 aprilie 1562, se arata ca: "dupa incendiul din Hîrlau Despot, are de gând sa mute colegiul la Cotnari, la o jumatate de leghe departare". Acest colegiu, considerat ca prima scoala de nivel mediu din Moldova, se pare ca a fost înfiintat dupa 1551 de catre domnitorul Alexandru Lapusneanu, adversar înversunat al reformei, având deci un caracter ortodox si înscriindu-se în spiritul mostenirii culturale din spatiul românesc de la est de Carpati. Se pare ca la Hîrlau, sub îndrumarea cronicarului Azarie, au învatat si copiii lui Alexandru Lapusneanu.

Dintr-un hrisov al scolilor, emis de domnitorul Grigore Ghica 1766, aflam ca s-a numit si la Hîrlau un dascal, platit cu 60 î lei, indicând existenta unei scoli de nivel elementar. Totusi, începuturile învatamântului în oras trebuie sa fie mai vechi, întrucât în matricolele Universitatii din Cracovia se afla înscrisi si" doi studenti din Hîrlau: Mathei în 1428 si Petru lacobi în 1490, ori în mod logic acestia trebuiau sa aiba unele cunostinte din mediul local pentru a frecventa prestigioasa institutie poloneza.