Orasul Hirlau, judetul Iasi - Romania Iasi Hirlau!

Asezare

Clima

Flora si vegetatia

Fauna

În centrul orasului

Din centru spre gara

Pe strada Bogdan Voda

Biserica "Sf. Gheorghe" (1492)

În centrul orasului:

Vizita în centrul orasului, a carui edificare se afla în curs de definitivare, poate începe cu Hanul "Raresoaia", unde cerem gazduire. Situat pe locul fostului cinematograf Zeilingher, ce a adapostit din 1950 Casa de cultura, Hanul "Raresoaia" (arh. Gh.Cheptea), a fost inaugurat în anul 1975. Constructie moderna, cu patru niveluri, prezinta o compozitie echilibrata a fatadelor prin ritmuri alternative, jocuri de volume, decoratia cu gresie si lemn, iar acoperisul, în doua ape, realizat din tigla, toate acestea conferindu-i eleganta si distinctie. Cuprinde un hotel cu camere de dormit confortabile si cochete (54 locuri), restaurant, terasa, crama, bar (în total 420 locuri la mese).

În fata Hanului "Raresoaia". în mijlocul unui rond cu un frumos aranjament floral, se afla bustul domnitorului Stefan cel Mare. Sculptat în piatra de catre tânarul artist plastic Ovidiu Ciubotaru, bustul a fost dezvelit la 25 octombrie 1992, cu ocazia manifestarilor dedicate împlinirii a 500 de ani de la terminarea lucrarilor la biserica "Sf. Gheorghe", ctitorie a marelui voievod, situata în preajma, spre care ne îndreptam în continuare, trecând printr-un mic parc.

Biserica "Sf. Gheorghe", podoaba arhitecturala a orasului, este si unul dintre cele mai reusite monumente ale epocii lui Stefan cel Mare. Pisania de la intrare, în slavona, are urmatorul cuprins: "Binecinstitorul si de Hristos iubitorul, Io Stefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al tarii Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a zidit acest lacas întru numele sfântului si slavitului mare mucenic si purtator de biruinta Gheorghe, care s-a si început a se zidi în anul 1700 (1492), luna mai 30 si s-a sfârsit în acelasi an, luna octombrie 28, iar al domniei sale în anul al 30 si sasele curgator".

Înfatisarea actuala este rezultatul restaurarilor facute de arhitectul francez E.A.Lecomte de Nouy si arh. C.Baicoianu între 1897-1904, urmate de cele din 1926-1929 si 1954, de mai mica amploare, care au introdus modificari regretabile.

Din punct de vedere arhitectonic, biserica este o îmbinare între stilul bizantin si cel gotic, prezentând un plan treflat cu pronaosul dreptunghiular, naosul triconic, deasupra caruia se înalta o turla si altarul, iar prin dimensiuni (lungime interior-21,50 m, lungime exterior-24,10 m, latime interior-5,70 m, latime exterior 8,40 m, latime în dreptul absidelor laterale-12 m, înaltime la streasina-9 m, înaltime la calota turiei-21,50 m, înaltimea turlei la exterior-26 m, raportul lungime/latime fiind de 3,7), întareste impresia de suplete si eleganta. La exterior, biserica era initial decorata cu piatra de cariera, dar în timpul lui Petru Rares a fost pictata. De altfel, este cea mai veche biserica din Moldova care a avut pictura exterioara, însa cu timpul s-a deteriorat si în 1791, cu ocazia unor lucrari de reparatii efectuate de spatarul Mihai Racovita, a fost tencuita si varuita. În 1897, cu ocazia restaurarii, tencuiala, care înca nu cazuse, a fost înlaturata complet, putându-se deslusi programul iconografic exterior. El cuprindea: Judecata de apoi, pe fatada vestica, Arborele lui Iseu, pe fatada sudica, Cinul, pe absidele laterale si absida altarului si Imunul acatist cu Rugul în flacari si Asediul Constantinopolului, pe fatada nordica. Din nefericire restauratorii au înlaturat pictura, care nu era chiar asa de stearsa ca sa nu se poata reface, punând în loc actualul parament din piatra aparenta, cioplita sub forma de mici dreptunghiuri. Un brâu median, alcatuit din patru rânduri de caramizi smaltuite (verde, galben, brun, vânat) înconjura biserica si împarte acest parament de piatra în doua registre inegale. Deasupra paramentului de piatra sunt doua rânduri de ocnite, despartite prin trei rânduri de caramizi rosii. Ocnitele de la rândul inferior sunt mai mari, iar între arcurile lor prezinta rozete-disc smaltuite. Deasupra ocnitelor mici, sub streasina, sunt trei rânduri de rozete-disc smaltuite, despartite între ele prin rânduri de caramizi din care doua sunt smaltuite. Rozetele -discuri, cu culori diferite, prezinta diverse figuri: capul de zimbru cu un personaj, cu doua personaje, patrupedul androcefal, lei în doua feluri, sirena cu doua cozi, steaua cu raze încovoiate, grifonul, alt grifon si doi balauri încolaciti. Golurile dintre rotundurile rozetelor-discuri sunt umplute cu niste mici triunghiuri de oala, cu un vârf ascutit la mijloc, iesit afara.

Absidele sunt poligonale, cele laterale au câte 5 laturi, iar cea a altarului 7 laturi. Fiecare latura prezinta firide cu arcuri frânte de la arcade, iar deasupra este câte o rozeta. Cele trei abside prezinta câte o fereastra mica cu chenare dreptunghiulare, dar cu marginea interna sub forma de arc frânt.

Ferestrele pronaosului în arc frânt, câte doua pe fiecare latura, apartin stilului gotic. Ele prezinta trei câmpuri despartite prin doua menouri din piatra profilata, iar la partea superioara timpanele au câte trei cercuri întretaiate, încadrate în altul mai mare.

Contrafortii, elemente de inspiratie gotica, în numar de 5, din care doi în dreptul naosului si trei în dreptul altarului, sunt din piatra cioplita, cu copertine.

Turta de deasupra naosului, de forma octogonala, din caramida aparenta, se sprijina pe doua baze stelate cu câte opt vârfuri. Baza inferioara este compusa si are 24 laturi, iar cea superioara este simpla, deci cu 16 laturi. Cele dcua baze stelate prezinta ocnite, iar la prima apare si un rând de rozete-discuri smaltuite. Pe fetele cardinale ale turlei sunt patru ferestre dreptunghiulare cu chenar din piatra si arcade, iar pe celelalte fete se gasesc patru contrafort! cu copertina si cu un mic fronton triunghiular. La partea inferioara si superioara se dezvolta câte un rând de ocnite, iar sub streasina trei rânduri de rozete-discuri smaltuite. Acoperisul turlei este în forma prismatica cu marginea largita, învelit cu tabla de cupru, dar pâna în 1904 era din sindrila sub forma de palarie. Crucea, tot din cupru, are capace rotunde atât la încheietura cât si la fiecare brat.

Acoperisul pronaosului si absidelor, de asemenea din cupru, este mai simplu, cu coame drepte si line, iar cele doua cruci de la extremitati sunt identice cu ale turlei.

Portalul de la intrare, de factura gotica, prezinta doua chenare din piatra cu muluri. Cel exterior este dreptunghiular, iar cel interior se termina la partea superioara în arc frânt.

Dupa ce am intrat în biserica, observam ca pronaosul are o calota oarba sprijinita pe doua serii de câte patru arce, procedeu folosit pentru prima data în Moldova, simbolizând, probabil, lumina eterna. Peretele despartitor, cu usa dintre pronaos si naos, a fost înlocuit de Radu Mihnea cu o arcada larga. Naosul prezinta în interior abside laterale semicirculare, iar în partea centrala, deasupra, se ridica tot pe patru arcuri, tamburul cilindric al turlei prevazut la partea superioara cu o calota mica. Absida semicirculara a altarului se termina la partea superioara cu o semicalota, despartita de arcul rasaritean al naosului prin doua arcuri mai late.

În privinta picturii interioare unii specialisti au considerat ca apartine epocii lui Stefan cel Mare, dar în ultimul timp câstiga adepti parerea ca ar fi fost realizata în anul 1530, deci în epoca lui Petru Rares, de catre mesterul Gheorghe din Tricala, înmormântat în acel an în biserica. Datorita fumului de la lumânari, a profanarii de catre invadatori, dar si a intemperiilor, mai ales la partea superioara, deoarece a fost mult timp descoperita sau cu acoperisul degradat, pictura este puternic deteriorata. La acestea adaugându-se, pe arcada dintre pronaos si naos, picturi datând din secolul al XlX-lea.

Pictura pronaosului cuprinde trei registre, la care se adauga calota înfatisând-o pe Maica Domnului, încadrata în arce, de îngeri, profeti si doctori. Registrele superioare sunt dedicate Conciliilor. Ele sunt reprezentate astfel: unul pe peretele nordic, unul pe peretele sudic, cinci pe peretele vestic, în timp ce peretele de est n-are nici unul. Registrele mediane sunt destinate înfatisarii vietii Sfântului Gheorghe, patronul bisericii si altor sfinti. Desi este deteriorata, pictura ne permite sa observam lupta cu balaurul, ori Sf. Gheorghe legat de roata, ambele pe peretele nordic. Registrul inferior înfatiseaza chipuri de sfinte.

Deosebit de interesanta este si pictura naosului. Astfel, în conca absidei sudice ni se înfatiseaza scena Coborârii Sfântului Duh, iar conca absidei nordice reda scena Rastignirii.

Registrul mediu, sub forma de friza, este consacrat Patimilor, dar datorita repararii ferestrelor si îndepartarii peretelui despartitor dinspre pronaos, apare întrerupt. Totusi, pe peretele sudic putem observa câteva scene: Gradina Ghetsemani, Invadarea Gradinii Ghetsemani, Lepadarea si un panou înfatisându-l pe Isus dus în fata lui Anna. Pe peretele nordic alte scene: Cainta, Moartea lui luda, Ducerea crucii, Demersul lui losif din Arimateia si Coborârea de pe cruce.

Registrul inferior înfatiseaza figuri de sfinti, dar unele sunt refacute. Tamburul si cupola naosului au pictura deteriorata. Primul pare sa aiba trei zone ornamentale, iar panditivii nu sunt destinati evanghelistilor, pe cel dinspre sud-est se desluseste scena Schimbarii la fata. Nici chipul Pantocratorului din cupola nu se mai observa cu claritate.

Dupa cum se stie, conform traditiei, în naos ar trebui sa fie tabloul votiv al ctitorilor, dar suprimarea peretelui despartitor a dus la distrugerea aproape totala a acestuia. Putem observa pe piciorul sudic al arcului chipul Mariei Voichita, sotia domnitorului, cu o mantie de brocart cu guler de blana, ce acopera un vesmânt bogat brodat, cu mâneci largi strânse în manseta, iar pe cap are o coroana asezata pe o marama.

În altar putem observa, în conca, pe Sfânta Fecioara încadrata de doi îngeri. Registrul superior, mai îngust, dar deteriorat, se pare ca era constituit din medalioane. Registrul mediu prezinta patru scene: împartasania apostolilor, Adorarea mielului, Cina (aici apare si plosca româneasca), Coborârea în iad. Registrul inferior cuprinde figuri de episcop! (unele par retusate), iar sub fereastra estica apare tema Isus prunc în patena. În proscomidie, anexa a altarului destinata oficiului secret, situata pe latura nordica, sunt trei tablouri: figura unui diacon, Jertfa lui Avraam si Isus al milei.

În diaconicon, anexa a altarului destinata pastrarii vestmintelor preotesti, aflat pe latura sudica, exista trei tablouri: un episcop si doi diaconi.

Pe lânga valoroasa pictura murala, care face din biserica "Sf. Gheorghe" o adevarata Pinacoteca, pe peretii interiori, mai ales în altar, sunt numeroase însemnari. Ele constituie o adevarata cronica istorica. Aceste însemnari amintesc despre unii slujitori ai bisericii de demult si fapte ale unor domnitori.

De asemenea, numerosii navalitori din trecut (turci, tatari, poloni), dar si din cel de-al doilea razboi mondial, au facut numeroase inscriptii, unii dedându-se la acte de profanare, prin scrijelirea si împungerea chipurilor sfintilor.

Dintre numeroasele însemnari în slavona, latina, greaca, armeana, araba, rusa si germana, mentionam pe cea de pe peretele nordic din altar facuta cu prilejul navalirii ostilor poloneze în frunte cu regele loan Sobietki în 1691: "Ano 1691 Rex Poloniae Ion II cum exercitu fuit". Pe peretele de vest al bisericii se afla semnatura cu caractere slavone si latine a lui Udriste Nasturel din anul 1655. O alta, în slava, glasuieste: "Koliphsa (tar) Moskovski 1711", interpretata de unii cercetatori astfel: "Pe aici a trecut tarul Moscovei Petru l, la 1711".

Biserica a avut si gropnita pe latura de nord, între pronaos si naos, aici fiind înhumat în 1626 domnitorul Radu Mihnea, stramutat ulterior la Bucuresti.

Clopotnita, din beton armat, situata la nord-est de biserica, ca si zidul de piatra înconjurator, este din deceniul 8 al secolului nostru, dar imita arhitectura zvonitelor moldovenesti din secolul al XVIll-lea, având aspect de zid strabatut cu arcade în care atârna clopotele. Pâna în anul 1904 biserica avea o clopotnita de zid cu turn si cu bolta de intrare.

La sud de biserica, lânga un vad al Bahluiului, se afla ruinele curtii domnesti. Amplasamentul curtii beneficiaza de conditii naturale favorabile, caci terenul este drept, pânza freatica fiind adânca permite constructii subterane, iar Bahluiul face un mic ocol, asigurându-i o aparare naturala pe laturile de vest, sud si est, datorita malurilor înalte de 8-10 m. Daca mai adaugam si faptul ca padurea începe în imediata apropiere, ne dam seama ca erau întrunite conditii de siguranta deosebite.

Amintita la 1 mai 1384 ca resedinta a Margaretei (Musata), mama lui Petru l, devenise în secolul al XV-lea curte domneasca.

Domnitorul Stefan cel Mare reconstruieste si dezvolta vechea curte punând o pisanie, gasita în anul 1871 si aflata astazi în patrimoniul Muzeului de Arta al României din Bucuresti, care glasuieste: "Binecinstitorul si de Hristos iubitorul, Io Stefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al tarii Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a facut aceste case, care s-au început a se zidi în anul 6994 (1486) luna...20 si s-au sfârsit în acelasi an, septembrie 15". Noi îmbunatatiri, sub influenta arhitecturii italiene, dupa cum ne informeaza Marco Bandini în 1636, sunt aduse curtii de Radu Mihnea, care la 20 octombrie 1624 muta capitala Moldovei la Hîrlau.

Dupa moartea lui Radu Mihnea rolul curtii din Hîrlau devine insignifiant, în anul 1727, când Scariat Ghica, fiul domnitorului Grigore Ghica, vizita Hîrlaul, curtea era înca intacta, dar dupa 1800 a fost distrusa de târgoveti pentru a folosi piatra la strazi si case. Abia în anul 1921, ruinele curtii domnesti, împreuna cu biserica "Sf. Gheorghe" au fost declarate monumente istorice, dar starea în care se aflau era jalnica, deoarece pâna în anul 1907 aici fusese depozitul de gunoi al orasului si oborul de vite.

Sapaturile arheologice sistematice efectuate de Virgil Draghiceanu între 1923-1931, au fost continuate în perioada postbelica de cercetatorii ieseni Alexandru Andronic si Stela Cheptea. Acestea au conturat mai bine fazele de constructie ale palatului domnesc, au pus în evidenta o continuitate de locuire în perimetrul cercetat înca de la sfârsitul epocii bronzului. Cercetarilor arheologice le-au urmat lucrari de consolidare si restaurare a zidurilor, iar în perspectiva apropiata se are în vedere amenajarea unui muzeu în unele încaperi, cu obiecte descoperite în spatiul adiacent.

În prezent se poate identifica în mare parte planul constructiei, dar sunt indicii ca în trecut, curtea se întindea pe o suprafata .mai mare spre vest si est. Cu toate vicisitudinile timpului, curtea domneasca de la Hîrlau este cea mai bine conservata din Moldova, deoarece, cu exceptiile aratate mai sus, peste ea nu s-a construit nimic. Curtea are o forma rectangulara si o suprafata de un hectar. Fundatiile de pe latura nordica si vestica indica sase încaperi cu lungimea de 8-10 m si latimea de 6-7 m, coridoare si alte camere mai mici. în nord-vest este o fântâna interioara cu diametrul de 1,5-2 m. Pe latura de est zidurile sunt ceva mai înalte, observându-se si doua pivnite din piatra si caramida, cu bolti sub forma de ogiva gotica. Spre sud-est se afla o baie din piatra si caramida, cu plan octogona).

La curtea domneasca din Hîrlau au rezidat domnitorii Stefan cel Mare, Stefanita, Petru Rares, Stefan Lacusta, Alexandru Lapusneanu, Radu Mihnea. Ea a fost locul unde s-au petrecut importante evenimente: consacrarea unor domnitori, încheierea de tratate, sarbatorirea victoriilor. De aici au fost emise numeroase hrisoave si mesaje pentru strainatate, iar în secolul al XVII-lea curtea era locul de întâlnire a lui Udriste Nasturel cu Variaam si tatal cronicarului Miron Costin, renumiti carturari ai vremii.

La vest de curtea domneasca se afla cocheta casa construita în 1934, de catre preotul Constantin Constantinescu (1880-1972), coleg de scoala la Falticeni cu Mihail Sadoveanu, la care scriitorul poposea adesea, atras fiind de vestigiile istorice din apropiere, dar mai ales de personalitatea lui Stefan cel Mare, caruia i-a acordat un loc aparte în opera sa.

Preotul Constantin Constantinescu, originar din Salcea Qud. Suceava), a fost paroh de Hîrlau între 1902 si 1955, dar a activat si dupa pensionare pâna în 1972. El a fost pastorul credinciosilor ortodocsi vreme de 70 de ani, atât în perioade linistite dar si în clipe de restriste, mentinând în acelasi timp o vie legatura cu celelalte confesiuni din oras, fapt pentru care s-a bucurat de respectul si recunostinta tuturor. A lasat patru caiete de amintiri despre o perioada istorica segmentata abuziv de un destin nefast. Pentru cei de azi amintim ca parintele C.Constantinescu i-a cunoscut pe istoricul Nicolae lorga, istoricul Ilie Minea, scriitorul Barbu Stefanescu Delavrancea, arh. Emile Andre Lecomte de Nouy, inginerul si istoricul de arta Gheorghe Bals, istoricul Paul Henry, arheologul Virgil Draghiceanu s.a., caci în calitate de paroh le-a fost amfitrion în timp cât au facut lucrari sau cercetari la biserica "Sf. Gheorghe" si ruinele curtii domnesti.

La sud de casa construita de preotul Constantin Constantinescu, cu acces prin strada Florilor, se afla sera (1500 m.p.) si pepiniera dendtologica a Primariei (0,75 ha) care asigura anual un mare numar de flori ornamentale si material saditor pentru spatiile verzi ale orasului, precum si pentru populatie.

Dupa acest popas în lumea policroma si suava a florilor, îngaduit de responsabilii serei, revenim în strada Logofat Tautu si privirea ne este atrasa de o frumoasa casa în stil românesc, cu foisor, lânga care se afla un frasin secular. Casa a fost construita în anul 1930 de Dr. Ion Agapi, medic si primar al orasului Hîrlau în perioada interbelica. Dr. Ion Agapi era fiul preotului Ion Agapi de la Biserica "Sf. 40 de Mucenici" din Copoul lasilor, iar aceasta casa marcata de vreme pastreaza amintirea pasilor lui Mihail Sadoveanu, care pornit cu G. Topârceanu si D. Botez în perigrinari vânatoresti, dar mai mult cu intentia de a gasi noi subiecte literare, veneau deseori în ospetie.

Pe locul actualei case a fost una mai veche, proprietatea lui Constantin Serban, în care a stat cu chirie dramaturgul M. Ronetti Roman, dar fiind mistuita de un incendiu, acesta s-a mutat la lasi, iar pamântul a fost cumparat de Dr. Ion Agapi.

La vest de casa Ion Agapi se afla Muzeul orasului Hîrlau. Cladirea în care functioneaza este o veche casa boiereasca, având demisol si parter, cu ziduri de piatra groase de aproape un metru. Din 1875, vreme de peste un secol, a gazduit Oficiul postal, dar mai înainte apartinea lui Vasile loan, fost primar al orasului Hîrlau în a doua jumatate a secolului al XlX-lea. Dupa unele lucrari de restaurare, în 1987, aici s-a organizat Muzeul orasului Hîrlau. Materialul grafic (harti, planuri, facsimile, fotografii) si dovezile materiale din vitrine ne prezinta istoria Hîrlaului si a împrejurimilor, integrând-o principalelor epoci si momente ale istoriei nationale, între exponate se remarca silexurile paleolitice provenite de la Sticlaria, ceramica neolitica de Cucuteni, planul curtii domnesti, obiectele din sticla provenite de la Fabrica din Pârcovaci s.a. În holul muzeului se afla o expozitie etnografica ce cuprinde covoare, stergare, costume populare realizate la Pârcovaci si Sticlaria, precum si ceramica neagra de la Poiana-Deleni, Cu prilejul inaugurarii, în fata cladirii muzeului, a fost dezvelit un bust de bronz al domnitorului Petru Rares (1527-1538, 1541-1546), ilustru fiu al Hîrlaului, opera a sculptorului iesean l. Buzdugan. Revenim la Hanul "Raresoaia", din acest periplu scurt în spatiu dar dens si lung în timp, dupa ce lasam, în partea stânga, cladirea SC "Dovatex" SA, profilata pe confectii (în prezent închisa), construita pe locul unei frumoase case, care a apartinut lui Vasile Gheorghiu, primar al orasului în primul deceniu al secolului nostru.